Liderul mondial WTA, româncca Simona Halep va evolua astăzi în turul secund de la Wimbledon împotriva chinezoaicei Saisai Zheng, jucătore de 24 de ani aflată pe locul 126 WTA.
Partida este programată a doua pe terenul numărul unu, după terminarea meciului dintre Marin Cilici și Guido Pella.
Saisai Zheng s-a impus în turul 1 în fața compatrioatei Qiang Wang, scor 6-3, 4-6, 6-1, în timp ce jucătoarea noastră a învins-o în minimum de seturi pe japoneza Kurumi Nara, 6-2, 6-3.
În cazul în care se impune, Simona Halep va juca în turul III împotriva învingătoarei partidei Lara Arruabarrena (88 WTA) – Su-Wei Hsieh (48 WTA).
Halep a recunsocut că prin câștigarea Roland Garros a scăpat de presiune și susține că ar putea obține la Wimbledon cea mai mare perormanță a carierei pe iarba londoneză.
„În momentul acesta nu prea știu nimic de adversară, nu m-am uitat la tablou. Voi avea o zi liberă și înainte de antrenament îmi voi analiza adversara. Cu siguranță va fi un meci rapid și pe iarbă nu știi niciodată ce se va întâmpla. Eu trebuie să rămân puternică. Pentru mine a fost o mare provocare pentru mine să vin aici şi să câştig în primul tur. Nu e uşor niciodată să câştigi după ce te impui la un Grand Slam, e presiune, să fiu sinceră. Dar m-am simţit ok, nu am vrut să mă gândesc prea mult la acest lucru. Am încredere în forţele mele după sezonul de zgură şi cred că am suficientă putere astfel încât să îmi ajustez jocul la ceea ce se cere pe iarbă”, a spus liderul mondial WTA.
Simona Halep și Saisai Zheng s-au mai întâlnit o singură dată până acum, în 2015, în semifinale la Shenzen, jucătoarea noastră câștigând fără emoții atunci, 6-2, 6-3.